David cel Mare

David cel Mare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suntem atât de jos în toate încât ne agățăm cu disperare de cei mai buni dintre noi. Așteptăm de la vârfurile noastre să schimbe ce nu reușim noi să schimbăm în ani de dezamăgiri. Le punem pe umeri responsabilități multiple, de care parcă abia așteptăm să scăpăm, pe care le pasăm din prima, fără preluare. Ca să putem apoi constata amar și cu efect liniștitor pentru propria conștiință: „Dacă nici el/ea, care e un star, nu a reușit să miște lucrurile, ce-aș fi putut face eu?” Și ne liniștim până la următoarea performanță, de obicei sportivă.

Ne-ar plăcea să-l vedem pe Hagi cum dă de pământ cu guvernele și ia soarta fotbalului în propriile mâini. S-o vedem pe Simona activă după ce se retrage, implicată în crearea unui sistem sănătos de modelare a marilor sportivi. Pe Cristina să scoată dintr-o cutie magică încă zece ca ea și să ne batem din nou la titlul mondial.

Pe David Popovici încă nu am apucat să-l împovărăm cu greutăți adiacente drumului pe care și l-a ales. Poate și dintr-o jenă minimă, n-are nici 18 ani, fraților, ce să-i cerem? Să dea cu pumnu-n masă și să facă bazine olimpice în toată țara? Îl mai lăsăm puțin, să mai ia un snop de medalii, după care o să-i cerem să facă ce nu suntem noi în stare să facem.

David cel Mare

Culmea e că David cel Mare e primul care să-și asume responsabilități. Vorbește despre copii sănătoși, despre mișcare, despre o resetare a sportului de pe la noi. Și speră că performanțele lui vor revoluționa felul în care ne raportăm la viață și la sport. Vast proiect, nu-i așa?

Până atunci, David cel Mare ne oferă gratuit cursuri despre viață. Aproape fără să vrea, pentru că așa e el și îi vine natural, ne ține un curs despre educație. Fiecare cuvânt pe care îl rostește are în spate ani de educație. În primul rând, cea primită de la părinți. Este evident că David a trăit și trăiește într-un mediu conectat puternic la civilizație. De unde ne putem întări încă o dată convingerea că schimbarea vine de la fiecare dintre noi. De acasă. Educația e cea care a pus bazele performanței fenomenale a lui David. Apoi, trebuie că și școala a contribuit masiv la dezvoltarea lui, pe bazele deja create. Dar e clar că școala nu putea face nimic fără fundația familiei.

Un alt curs predat de David cel Mare este despre modestie. Ce-l împiedică pe acest puști să și-o ia în cap, să ne arunce zeflemitor false pilde, să se creadă cel mai tare din parcare? Apropo, el chiar este cel mai tare din parcare! Aș zice că modestia și-o extrage tot din educație.

David cel Mare ne predă și un curs despre pasiune. Ce rost are să faci ceva în viață dacă nu te pasionează ceea ce faci? Pasiunea e cea care te ajută în momentele critice, când nu-ți iese antrenamentul, când nu obții timpii doriți, când îți vine să mai dormi o oră peste programul impus. Pasiunea e cea care te împinge la propriu. Dublată de tenacitate, pasiunea te poate muta munții. Ceea ce face acum David cel Mare.

„David cel Mare ne oferă un curs gratuit și despre munca în echipă”

Mai e și cursul despre încredere. Despre felul în care te raportezi la lume. Despre știința de a face lucrurile cum poți tu mai bine. Și despre liniștea pe care ți-o dă convingerea că ai dat tot ce puteai. Că ai aruncat demult la gunoi orice resemnare mioritică. Restul e plăcere, distracție în bazin. Ca să te distrezi un minut muncești sute de ore. Acesta e prețul. Pe care îl plătești fără minime regrete. Din pasiune. Din educație.

David cel Mare ne oferă un curs gratuit și despre munca în echipă. Părinți, staff tehnic, federație. Deși e actualul exponent al unui sport individual, David cel Mare știe că nu ar fi putut niciodată singur. Cine poate? A devenit axiomatic faptul că unde-s doi români începe o ceartă, dar aici avem parte de ceea ce se numește excepție. De o muncă în echipă, complexă, bine dozată și care să fie în slujba unui scop precis: băiatul care înoată repede să înoate și mai repede și să fie cel mai bun. Aici, scopul nu scuză mijloacele ci scopul impune mijloacele. Doar cu o echipă conectată total la scop se poate atinge formidabilul.

În plus, David cel Mare nu pare să trateze viața ca pe un sport individual. Dimpotrivă. Nu se exclude din colectiv, doar ca să-și vadă de treaba lui. Caută integrarea acolo unde se simte confortabil. Iar discursul lui arată asta, nu vorbește doar despre el, despre performanțele lui. Insistă pe impactul colectiv pe care ar vrea și ar trebui să-l aibă o asemenea performanță individuală.

La cursul despre talent nu ar fi prea multe de zis. Se spune că-l ai sau nu. Nu e chiar așa. E un talent în sine să-ți descoperi la timp talentul. Apoi, să-l cultivi cu grijă. Să-l crești cu muncă asiduă, cu disciplină. Ca să-l poți valorifica la maxim.

Pentru a evalua cât e talent în ceea ce face David cel Mare e nevoie de un ochi specializat. Și, zic oamenii mari, performanța înseamnă 99% muncă și 1% talent. Cred că David mustește de talent și ar doborî și acea limită de un procent. Problema e că muncește atât de mult încât să rămână tot 99 de procente de transpirație.

Vali Moraru / Autor
Și-a început ”junioratul” în presă încă din timpul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării cu colaborări la Radio Delta și Mediafax. Și-a făcut debutul la ”seniori” în ’94 la Ziua Sport, ca reporter de fotbal, după care e ”ademenit” de o ofertă de la Antena 1 ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×